Bunicul meu a fost exemplul de blândețe și răbdare din viața mea. Amintirile cu ”tătăiță al meu” sunt însoțite de emoții, de bucurie, de siguranța copilăriei mele. Amintirile de la bunici, sunt cele mai de pret amintiri ale copilariei mele, da, sunt generatia crescuta de bunici.
Eu și sora mea mai mică cu doar un an, am fost crescute de bunicii paterni. Parinții mei au considerat că ne va fi mai bine lângă bunici, decât la cresă sau grădiniță. Au făcut o alegere bună, pentru că nicăieri nu era mai bine decât în siguranța brațelor buneiilor mei.
Așadar, am crescut la țară în zona Munteniei timp de 7 ani frumoși, eu eram fata moșului, iar sora mea, fata babei. Crescute fiind de la câteva luni, am deschis ochii pe bunci, iar o relație prea apropiată cu ai mei nu am putut creea prea curând, ei venind la noi doar in weekenduri.
Dormeam într-o încăpere cu două paturi, cu saltea tare, umplută cu fân și perne umplute cu pene de găină, zburau fulgii în toate părțile când ne băteam cu perne. Eu dormeam în patul de la geam cu tataie, sora mea în cel de la perete cu mamaie. La capul patului meu, pe perete, asezat pe o improvizație de tăblie, trona un radio vechi, la care se auzea în fiecare seară, la oră fixă, telejurnalul serii, iar apoi muzică populară.
Bunici mei ascultau cu atenție telejurnalul, apoi comentau împreună știrile serii. Bunicul mă ținea pe burta lui, cu genunchi ridicați, el rezemat de o plapuma mare, împăturită bine la capul patului, și eu sărind pe burta lui. Tataie iubea muzica, asculta seara la radio muzică populară, iar noi învătasem cântecele populare, le cântam împreună și recunoșteam cântareții.
Nu voi uita niciodată cântecul „O bătrână într-o gară” de Ileana Sărăroiu, o stiam pe de rost, iar când am crescut și a venit vremea școlii, petreceam doar vacanțele alături de ei, iar noi ne topeam de dorul lor, plângeam împreună cu sora mea cântând și ascultând la Pick up-ul vechi, placa cu această melodie.
Înainte de culcare bunicul avea o zicală cu care ne îndemna să trecem în pat: „Toată lumea la culcuș că-i dăm drumul lui Lăbuș”. Iar noi ne distram copios. Cu lumina stinsă și cuibărită pe brațului lui, adormeam auzind-i pe bunici vorbind. Plănuiau ziua următoare, întinși în pat lângă noi, își verbalizau gândurile, comentau diverse lucruri de pe parcursul zile și eu adormeam atât de bine ascultăndu-le vocile calde ce mi-au transmis atât de multă siguranță. Am scris mai pe larg un articol despre valorile primite de la bunicul meu.
În diminețile de vară ne trezeam cu găinile, abia așteptam să ieșim la joacă în curte. Cum ieșeam din casă o vedeam pe mamaie strigând la noi cu blândețe -„Mamaie mai dormiți că este devreme, sunteti copii, aveti nevoie de somn, eu sunt babă mă trezesc devreme, dar voi trebuie să dormiți să cresteți mari și voinici”. Tataie se trezea „cu noaptea in cap” sa mearga la câmp, de multe ori mergeam după amiază la el pe câmp să-i ducem de mâncare.
Bunica făcea niște gogoși, turte pe plită și o ciorbă de găină cu tăiței de casă delicioase. Erau zile când bunica era obosită tare, sau nu se simțea foarte bine, iar bunicul o proteja zicandu-i să nu mai facă de mancare nimic, – „că o-m mânca ce o da Dumnezeu, o bucată de mamaligă cu brânză și ouă”. Nu i-am văzut niciodată certându-se, bunicul nu a țipat niciodată la bunica mea în prezența noastră, eu îi știu doar sfătuindu-se și căutând soluții impreună. Îmi răsună în minte cuvintele bunicului meu:” Femeie tu ce zici”?
Dragi mei bunici nu mai sunt în acestă lume, bunicul s-a dus la ceruri acum 15 ani, eu având 24 de ani la vremea aceea, iar bunica mea ,acum mai bine de 4 ani s-a dus și ea lângă el. În toți acești 10 ani de singurătate, mamaie a suferit enorm după tataie, cand ne vedea în prag, se punea pe plâns, „Ce s-ar fi bucurat tataie să vă vadă”.
Își amintea plângând ce „bărbat bun”a avut, „nu m-a bătut, nu m-a înjurat, dar nici eu nu îi ieseam din cuvânt ”, ne repeta mereu asta, și se ruga pt noi să ne dea Dumnezeu un barbat la fel de bun ca tataie. O vizitam cât de des puteam, îi duceam mâncare gătită, banane, înghețată,(cea cu ciocolată era preferata ei), și suc de portocale. În ultimii doi ani nu o mai țineau bine picioarele și nu mai putea găti mâncare caldă, iar eu găteam cu drag pentru ea, exact așa cum făcuse și ea pt noi.
Acum sunt în ceruri, în univers, oriunde sunt…., sunt împreună! Mi-au rămas de la ei cele mai de preț amintiri din viața mea. Amintiri de la bunici, cu ei în minte și-n suflet, vă voi mai scrie pe blog despre copilăria mea alături de ei. Cu greu îmi stăpânesc lacrimile în timp ce scriu, dacă aș fi scris cu pixul pe-o foaie albă, foaia ar fi fost udă de lacrimi de dor…. Citește și gânduri despre bunica mea.
Sursa foto: arhiva personala
Multumesc ca ai ales sa urmaresti blogul meu. Daca ti-a placut articolul meu, si crezi ca merita sa fie citit de catre mame, tati si de ce nu, de catre bunici, te rog da-i un share pe Facebook.
